Impresii triste dupa Namaste India

Am fost la Namaste India 2011 si am plecat la fel de dezamagit ca in 2010. Mi s-a parut trist si plictisitor, ultimul lucru pe care il astepti de la un astfel de eveniment. Nu am vazut mai nimic din India pe care o stiu eu. In afara de cateva haine dragute pentru fete si putina mancare, nimic nu mi-a amintit de ce simteam cand ma plimbam prin bazarele indiene.

India e un lucru incredibil, plin de culori sunete si mirosuri. Ce am vazut la Muzeul Satului a fost ceva sters. Nici macar mancarea nu avea mirosul de acolo. Si imi pare atat de rau ca nu pot retrai macar 10% din experienta mea indiana. Sau ca nu pot vedea si altii macar 10% din ce am vazut eu.

Am gasit putina mancare. Nu a fost rea. M-am bucurat ca am avut din nou ocazia sa mananc gulab jamun. Dar a fost prea putina. Si nu a fost la fel de spectaculoasa ca cea de acolo. Cine a vazut India fara street-food? De ce nu era nimeni care sa faca samosa in aer liber si sa strige “samosa samosa samosa”? Ce-as fi vrut sa vad un carut cu biryani sau pani puri. Sau sticle de Limca, Maaza si bere Kingfisher. E deja un vis.

Aveau multe feluri de ceai. Dar nu striga nimeni “ceai, ceai, ceai”. E si asta un ritual de care depinde autenticitatea experientei. Nu lista de ceaiuri trebuie sa impresioneze, ci felul in care e facut si servit.

Nu am inteles nimic nici din expozitia foto. Stiu ca erau imagini doar din Bengalul de Vest, dar erau mult prea putine. Poti sa ai in fata 500 de fotografii cu oameni si nu ai cum sa te plictisesti pentru ca fiecare dintre ei e diferit. Nu ai cum sa reduci India la 30 de poze. Dar poate Sura Bancu e prea mica pentru asa ceva.

Muzica a fost impresionaanta pentru ca era cantata de romani. Mi-ar fi placut totusi ceva mai autentic. Adica mi-ar fi placut sa vad indieni la un festival al culturii indiene. Evident, nu? Sper ca organizatorii sa invite o trupa din Rajasthan data viitoare. Am eu niste numere de telefon daca au nevoie de o trupa care sa umple Muzeul Satului de oameni.

Si da, o sa merg si la Namaste India 2012 pentru ca sper in continuare sa vad ceva apropiat de India de la ea de acasa. Sau poate va face cineva altceva mai bun. Pana atunci, sa ne bucuram de niste ritmuri autentice. Dansul se numeste Kalbelia, dupa numele unui trip nomad din Rajasthan. Am avut norocul sa vad asta pe o plaja din Goa. Mai tarziu, fata s-a urcat pe niste cutite si a dansat la fel. Sigur ca nu erau ascutite, dar show-ul e show. Daca publicul nu zice “wooow” si sta cu gura deschisa, ai organizat degeaba.

3 Responses to Impresii triste dupa Namaste India

  1. Dli says:

    Nu as vrea sa vad 10% din ce ai vazut tu. Mi-ar ajunge si 3, caci stiu ca m-ar fascina.

  2. Oana C says:

    E bine ca ai facut un review al festivalului, caci imi paruse teribil de rau ca nu am fost in Bucuresti! Nu mare pierdere deci! Sa imi zici ce carti despre India ai mai citit, ok? acum eu sunt fan Adelina Patriche.

    • alex says:

      Magda e cu cititul. Am recomandat candva “Sold”, de Patricia McCormick. Si stiu ca a fost foarte foarte impresionata de “Jurnalul albastru”, de James Levine. Asta e tradusa si se gaseste pe la noi. Amandoua sunt despre fetite vandute proxenetilor.

      Si neaparat sa cauti “The White Tiger”. Daca nu ai citit-o deja.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.