Doi rucsaci prin lume

Am plecat de la hotel la 11 seara, dupa o zi petrecuta pe acoperis. Ne uitasem o dupa-amiaza intreaga in jurul nostru, in curtile oamenilor si la pasarile fugarite de ulii infometati. O dupa-amiaza melancolica in care am avut timp sa ne gandim la noi. Un moment rar in lumea noastra.

La 11 a venit o ricsa sa ne duca la gara. Am ajuns intr-un minut, ceea ce mi-a dovedit ca soferul smecher chiar ne plimbase prin tot cartierul pentru a avea timp sa se laude cu review-urile din caietul cu coperti de piele. Am dat 100 de rupii pentru un drum de 20 si ne-am tarat rucsacurile spre peronul unde stiam ca vom fi din nou atractia a sute de localnici.

Nu a fost sa fie asa pentru ca pe televizoarele din gara era transmis un meci de cricket. Adica nu doar ca nu am atras atentia, ci am fost ignorati complet. Un sentiment nou.

Trenul trebuia sa vina la 12, dar a avut o intarziere decenta de 20 de minute. Se terminase si meciul de cricket, asa ca atmosfera incepuse sa fie obositoare. Perechi de ochi ne urmareau fara nicio expresie din toate partile. Ma uitam in jur dupa alti calatori cu care sa schimb cateva impresii, dar degeaba. Mai aparea cate unul, dar se indrepta repede spre o alta linie. In general, acolo unde venea trenul de Udaipur. Noi asteptam pentru Jodhpur.

Vagonul era plin, iar locurile noastre erau ocupate. Invatasem, insa, ce trebuie sa facem. O zgaltaiala scurta a piciorului care atarna in afara, urmata de una mai puternica. Saracul adormit se muta pe alte locuri si noi ne intindem in sfarsit. Magda la upper berth, eu la lower berth, acolo unde alearga gandacii si soarecii. Deasupra mea, la middle berth, era o tipa alba care dormea pe burta ca un bebelus si cu fata direct pe bancheta. Nu se misca deloc. Pe partea cealalta era partenerul ei, lesinat si el pe bancheta de jos. Era foarte inalt si trebuia sa isi tina picioarele indoite ca sa aiba loc. El mai misca pentru ca era foarte racit si scotea din cand in cand o batista mare din pantaloni pentru a-si sufla nasul. La un moment dat s-a intors cu fundul spre mine si a inceput sa imi transmita arome de curry.

Intre timp, printre rucsacii nostri alergau mogaldete cu coada lunga. Am decis ca nu are rost sa imi fac griji, iar singura solutie pentru a suporta curry-ul vecinului meu era sa dorm. Si am dormit.

La 5 dimineata mi-a vibrat telefonul in buzunar. Ne apropiam de Jodhpur. Cateva minute mai tarziu coboram in gara adormita si aproape pustie. Se crapa de ziua si ma durea tot corpul. Era ora la care prefer sa mananc o shaorma in timp ce ma duc spre metrou la Unirii. Dar eram intr-un alt oras indian si nu stiam cum sa ajung la pensiunea unde facusem rezervare.

In fata garii dormeau cativa soferi de ricsa. Ne-am invartit pe la magazinele non-stop sa cautam cafea si tigari. Incercam sa tragem de timp vreo 3 ore pentru ca nu ne puteam duce asa devreme la pensiune. Pe la 7 nu mai aveam rabdare si am vorbit cu cineva sa ne duca la Durag Niwas.

Nu era nimeni acolo. Doar liniste cum nu mai intalnisem in cele doua saptamani de cand eram in India. Si aer curat si verdeata. Chiar langa pensiune este un parc si ne-am mirat cand am vazut la poarta ca au terenuri de baschet, tenis, fotbal, volei, pista de atletism si bazin de inot. Ne aflam intr-o zona buna. Pentru doar 500 de rupii pe noapte.

Proprietarul pensiunii vecine ne-a ajutat sa intram in curte la Durag Niwas si l-a trezit pe pustiul nepalez care ar fi trebuit sa o pazeasca probabil pe timpul noptii. I-am spus ca avem rezervare pentru urmatoarea noapte si am vrea sa stam pe acolo daca se poate pana la pranz. El nu a stat pe ganduri si ne-a dus direct in camera.

Am fost dezamagiti de aspectul vechi si prafuit al camerei, iar cand am vazut sirul de termite dintre geam si pat am fost la un pas sa ne ducem in alta parte. Nu stiu cum am convins-o pe Magda sa ramanem. Probabil era prea obosita sa caute in acel moment un alt loc. Ne-am intins plasa de tantari pentru ca vazusem cativa pe pereti si ne-am culcat pentru cateva ore.

La pranz am coborat si am vazut cate se intamplau pe acolo. Era o familie mare la pensiune, dar mama si bunica erau bolnave si toata treaba era facuta de barbati. Intr-o parte a casei era o scoala si o fundatie care ajuta femeile din zona, iar intr-o alta camera se vindeau haine si tot felul de tesaturi facute de ele. Fair trade direct de la sursa.

Am vorbit cu cei de acolo si ne-am cazat oficial. Ne-au spus ca la ei totul functioneaza pe incredere si nu vom plati decat la sfarsit pentru tot ce consumam. Aveau si Internet wireless si m-au rugat sa tin evidenta timpului petrecut online pentru a plati la sfarsit. Am facut-o. La fel s-a intamplat si cu fiecare masa, sticla de suc, de apa sau limonada consumate in acele zile. Mi-a placut sistemul.

Dar cel mai mult mi-au placut cei doi caini pe care ii aveau. Un maidanez alb pe nume Whisky si Chili, un teckel negru pe care l-am iubit din prima clipa si cu care m-am jucat 3 zile. Statea cu mine de parca m-ar fi stiut dintr-o alta viata. Ei mi-au dovedit ca si cainii comunica la fel ca noi. E greu de explicat in scris ce s-a intamplat acolo, dar pot sa jur ca Chili i-a spus lui Whisky sa nu mai latre la noi. Am ramas cu gura cascata si noi si cei de la pensiune care au fost martori. Misterioase sunt caile rencarnarii.

Seara mergeam in parcul de la langa vila si ne uitam la femei cum fac jogging in sari. Nu o sa uit niciodata un copil care a dat vreo 10 ture de teren de fotbal in fata noastra, in timp ce prietenii lui cazusera dupa a treia. Sunt sigur ca o sa-l vad peste cativa ani. Eu cu o clatita si o limonada la o bodega din Goa si el la televizor, jucand cricket.

La Durag Niwas am si mancat. Dupa ce imi revenise pofta de mancare indiana si umplusem burta in Jaipur, acum era momentul sa incep din nou sa experimentez. Printre minunile pe care le-am descoperit cu ajutorul celor de la pensiune se numara Gulab Jamun, niste galusti foarte dulci. E greu de inteles cum se prepara, dar mananc de fiecare data cand am ocazia si recomand tuturor sa mearga la un restaurant indian macar pentru asta daca nu au curaj sa incerce mai mult.

Cand am plecat ni s-a pregatit un pachet cu mancare pentru tren. Paratha cu legume, invelita in hartie de ziar. Mancare de drum foarte traditionala si foarte indiana. Dar nu am plecat spre Mumbai inainte sa vizitam fortul din Jodhpur si satele Bishnoi din regiune. Despre ele, in episoadele urmatoare.