India – episodul 9: Spectacol de culoare si o dulce injuratura

A doua zi in Amritsar a inceput foarte devreme. Era luni dimineata si nu mai aveam nicio rupie pentru ca pierdusem deja notiunea timpului si ne-am trezit ca avem nevoie de o banca deschisa tocmai duminica dupa-amiaza.

Am plecat spre partea noua si moderna a orasului – asa citisem in Lonely Planet – pe jos, pentru ca nu aveam nici macar 20 de rupii sa luam o ricsa. Cand am ajuns in zona m-am intrebat despre ce modernism abstract se spunea in ghid. Nu am gasit nicio casa de schimb, ci doar o banca si un Western Union. In zadar.

Ne-au explicat, insa, cum ajungem la o casa de schimb. Drept inainte, prima la stanga si ajungem dupa vreo 100 de metri. Stiu ce inseamna 100 de metri pentru ca am dat multe ture de teren de fotbal cand eram mic. Acolo nu erau 100 de metri.

Asta e cel mai bun moment pentru o paranteza in care sa ii descriu putin pe indieni. Sunt niste oameni extraordinari care muncesc uneori fara oprire pentru a avea o viata mai buna. Dar, in primul rand, timpul si spatiul sunt concepte relative atunci cand crezi in reincarnare. In al doilea rand, nu vor sa supere si nici sa te vada suparat. Asa ca daca le ceri ceva imposibil vor spune intotdeauna „No problem” si vor da din cap in stilul caracteristic pe care occidentalii incep sa il inteleaga dupa cateva saptamani. Si tu vei crede ca totul e in regula. Well, nu e in regula pentru ca aceeasi miscare de cap se foloseste si pentru da si pentru nu si pentru poate, iar singura diferenta consta in viteza si unghiul pana la care se inclina capul.

Apoi, daca nu stii cum se ajunge undeva si ceri indicatii de la localnici, ai grija cum formulezi intrebarea. Vor raspunde intotdeauna cu „Yes” la intrebarea „Acesta este drumul spre X?” chiar daca mergi intr-o directie gresita. Trebuie sa ceri de fapt informatii cat mai direct: „Cum ajung la X?”. De asemenea, nu are sens sa intrebi un sofer de ricsa daca stie unde este X. Va spune „Yes”. Adevarul e ca afla destul de repede de la altii unde trebuie sa ajunga. Dar totusi… coboram dintr-un tren si am fost inconjurat de vreo 10 bisnitari si soferi de ricse, fiecare dintre ei avand cel mai bun pret din gara. Auzeam din toate partile „Yes, sir, where do you want to go”. Eu am zis Istanbul, iar unul din ei a raspuns ok. Si am inchis paranteza.

Strada aia nu avea doar 100 de metri. Am mers si am mers si am mers si nu ne mai puteam tine pe picioare de caldura. Dar, dupa juma de ora de mers pe strada respectiva, am ajuns la un bulevard larg unde chiar se afla o casa de schimb. Am intrat epuizati si am atras toate privirile. Cred ca aratam foarte rau pentru ca au adus imediat apa. Am avut ocazia sa ne si odihnim pentru ca nu aveau curent si a trebuit sa mai asteptam 15 minute.

Am plecat de acolo cu vreo 10 mii de rupii (bugetul zilnic era de 1.300) si ne-am oprit fericiti sa cumparam fructe si apa. Oferta din Amritsar e mai bogata decat cea din Delhi, asa ca ne-am luat inclusiv papaya. Oricum, a fost o buna ocazie sa vedem orasul.

Intorsi la pensiune, am comandat un mic dejun copios. Imi revenise pofta de mancare si curajul. Paine prajita, unt, gem, omleta, ceai, cafea – in total vreo 150 de rupii pentru 2 persoane. Despre omleta as vrea sa precizez ca a fost buna peste tot pe unde am trecut si mi-a amintit de cea facuta din oua de la tara.

Am petrecut cateva ore in curtea racoroasa de la Tourist Guest House si ne-am pregatit pentru show-ul de la granita. A fost ziua in care am descoperit si sweet lime soda, limonada facuta cu 2-3 lime, sirop de zahar si o sticla mica de apa Kinley. Pe la 15.30 a venit o ricsa sa ne ia si am gonit 30 de kilometri sa vedem ceremonia la care visam de cand am vazut documentarele lui Michael Palin.

La vremea respectiva credeam ca era o sarbatoare sau a platit BBC-ul cateva sute de oameni sa participe ca sa iasa bine filmarea. Dar cand am ajuns eu erau si mai multi. Si era luni seara! Nu era o zi importanta, ci asta e programul obisnuit al oamenilor care traiesc acolo. Trebuie sa arate zi de zi cat de mandri sunt de tara lor, asa ca vin imbracati cat mai frumos sa cante, sa danseze si sa strige mult mai tare decat vecinii lor pakistanezi.

E timpul pentru o alta paranteza pentru a va spune care e treaba cu pakistanezii. Nu e la fel de complicat ca la „Ok, sir, no problem”, iar relatia dintre indieni si pakistanezi poate fi intelesa foarte usor de orice roman. Pentru ca pakistanezii sunt ungurii lor. Sunt vecini, uneori prieteni, au o istorie comuna si o cultura asemanatoare, dar cand se intampla ceva Pakistanul e de vina.

Revenind la ceremonia care are loc in fiecare seara la inchiderea punctului de frontiera, cuvintele nu pot descrie nici culoarea si nici entuziasmul. Inregistrarea video spune tot.

Am ajuns inapoi la pensiune destul de tarziu si ne-am culcat imediat. Stiam ca a doua zi trebuie sa mergem la gara sa ne confirmam rezervarea la tren si apoi sa plecam spre Agra. Nu parea sa fie ceva complicat. Totusi, aveam sa aflam inca un motiv pentru care India este incredibila si mereu surprinzatoare.

Biletul pe care il aveam era RAC, adica reservation against cancellation, si trebuia sa ne asiguram ca primim locuri in tren deoarece cu el puteam doar sa ne urcam in tren. E totusi mult mai bine decat sa ai un bilet WL, adica waiting list, cu care nu ajungi nicaieri. Sa explic acum sistemul de rezervari al cailor ferate indiene ar fi la fel de complicat ca si sistemul in sine. Singurul lucru pe care trebuie sa il retina cei care vor sa calatoreasca in India e ca biletul de tren trebuie cumparat cu mult inainte de data calatoriei. Vrei sa pleci in noiembrie in India? Ar fi bine sa iti cumperi biletele cu trei luni inainte.

Un alt sfat pentru cei care vor sa calatoreasca in India este sa abuzeze de biletele rezervate strainilor. Fiecare tren are o cota (tourist quota) de bilete care pot fi cumparate numai de turisti. Marele avantaj este ca locurile acestea sunt unul langa altul si e cel mai bun mod de a cunoaste alti calatori cu mai multe povesti si sfaturi.

Confirmarea rezervarii nu avea de ce sa fie un proces complicat daca nu eram abia veniti de pe o alta planeta. Un sofer de ricsa care era la pensiune si ne-a auzit vorbind despre biletul nostru de tren a spus ca o sa ne ajute si ne-a dus la o gara, unde ni s-a spus ca trebuie sa ne intoarcem peste doua ore. Ne-am intors doar ca sa ne spuna ca trebuie sa mergem la „cealalta gara” peste alte doua ore. Dupa sase drumuri am reusit sa ne intoarcem cu locuri rezervate. Am vrut sa platesc ricsa, dar soferul mi-a spus ca ne va duce si la tren si il platim atunci „No problem. You’re my brother. Money no problem”. Bine, frate.

Am rasuflat usurati ca avem locuri si ne-am asezat la masa cu un alt cuplu de calatori sa le povestim prin ce am trecut in ziua aia. Ea australianca, el israelian. Dupa ce ne-au ascultat, el ne-a spus ca are acasa, in Israel, o vecina romanca si e prieten bun cu fiul ei. Si ne-a spus ce l-a invatat sa spuna in romaneste. Nu mi-e usor sa reproduc ceva despre cruci, dar pot sa spun ca au fost cele mai dulci cuvinte pe care le-am auzit acolo si exact ce aveam nevoie pentru a prinde din nou putere.

Ne-am luat la revedere, ne-am pus rucsacurile in spate si am plecat cu aceeasi ricsa spre gara. Ajunsi la destinatie, fratele meu numit si „money no problem” mi-a cerut 600 de rupii pentru serviciile sale. Am scos banii si am repetat zambind ce imi spusese israelianul.

Trenul era gol pentru ca ne aflam la un capat de linie. In capatul de vest al Indiei, singurul loc prin care se poate iesi din tara spre lumea noastra. Dar trenul a pornit in directia opusa. Maine dimineata ajungem la Taj Mahal.

Analizand fiecare eveniment de acest fel in parte stau si ma intreb de ce m-am intors cu o parere buna si de ce as vrea sa ma intorc. Raspunsul e simplu: pentru ca acum stiu si acum pot sa rad in fata Indiei incredibile si surprinzatoare. Acum stiu cum se negociaza, acum stiu preturile reale si acum as putea sa ma bucur mai mult de ea.

3 Responses to India – episodul 9: Spectacol de culoare si o dulce injuratura

  1. alexandra says:

    Imi place blogul tau! sincer, cu detalii obiective si cu observatii subiective si traite pe viu. Combinatia de succes! :D

  2. Oana C says:

    Chestia cu “money no problem” ai vazut si tu ca e cea mai mare greseala. Totul tb negociat LA INCEPUT!!!!

Leave a Reply to alexandra Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.