Le Marais – Parisul medieval şi cu aromă de falafel

După Île Saint Louis, un alt loc liniştit din centrul turistic şi înghesuit al Parisului este cartierul Marais. Aflat între malul drept al Senei şi Republique, singurul lucru pentru care turiştii ajung aici este muzeul Picasso. Dar cum şi acesta e închis până în 2013, în spatele bulevardelor aglomerate o să găsiţi străzi pustii sau doar localnici ieşiţi la cumpărături. Sau câţiva curiosi care au auzit că pe aici s-ar găsi cel mai bun falafel din lume.

Marais era o mlaştină acum o mie de ani, de unde şi numele, iar unele zone ale sale nu aveau apă curentă nici măcar în anii 1970, dar acum este centrul vieţii artistice şi culturale din Paris. Desigur, există o comunitate gay foarte vizibilă, iar cea evreiască e veche de sute de ani. De fapt este acel cartier din orice metropolă în care locuitorii se întâlnesc la brunch şi îşi petrec ziua prin galerii, nu ştii cu ce se ocupă exact, dar au haine de mii de euro pe ei şi arată ca cei de pe coperţile revistelor de modă. Şi da, există şi aici un Village.

Dacă descrierea de mai sus nu este de ajuns, pot să spun şi că am văzut un magazin de ochelari în care se vindeau doar rame negre, iar oamenii de aici se numesc Bobo. Adică bourgeois-bohème. Intelectualul avangardist şi cool.

Şi parizienii vin să piardă câteva ore aici, bucuroşi probabil că toţi turiştii s-au dus să simtă cât de boem e Cartierul Latin sau Montmartre sau alte locuri pe care ei nu le suportă. Dar Marais le place şi pentru că e complet diferit. E unul dintre puţinele locuri unde mai poţi admira clădiri medievale sau renascentiste şi poţi umbla pe străduţe înguste care nu au nicio legătură cu bulevardele largi făcute de Napoleon al III-lea şi arhitectul Haussmann în restul oraşului. Poate străzile din jurul Rue Vieille du Temple sunt cam agitate din cauza magazinelor, iar Rue de Rivoli este plin de oameni în orice zi sau sezon, dar imediat în spatele primelor clădiri îţi vei auzi paşii făcuţi pe pavajul vechi.

Plimbarea poate să înceapă la staţia de metrou Pont Marie de pe linia 7, aflată imediat lângă Hotel de Sens, o fostă reşedinţă regala în care a trăit pentru scurt timp şi excentrica regină Margot la începutul secolului 17. În spatele palatului, pe Rue de l’Ave Maria se ajunge la ce a mai rămas din zidul care apăra Parisul în secolul 12. Cartierul Marais nu se afla, însă, în interiorul acestor graniţe medievale deoarece evreii nu erau acceptaţi în oraş. De fapt, au fost goniţi de mai multe ori din Franţa, începând cu secolul 13, şi au fost acceptaţi abia la inceputul secolului 19, în timpul lui Napoleon I. Ei sunt cei care au transformat cartierul într-o zonă comercială foarte populară după ce nobilimea s-a mutat în Faubourg Saint-Germain.

Revenind la traseul din Marais, următoarea oprire e Saint Paul Village, o serie de curti interioare aflate între clădirile dintre strazile Rue de Jardins Saint Paul şi Rue Saint Paul. De aici începe să semene cu descrierea făcuta în primele paragrafe – galerii de artă, buticuri cu antichităţi în care găseşti adevărate comori, magazine cu tot felul de decoraţiuni unice, terase şi târguri ale artizanilor dacă vremea e frumoasă. Foarte aproape e şi liceul Charlemagne, un fel de Caragiale al lor, unde învaţă elitele.

Alte locuri care trebuie vizitate în Marais se află dincolo de Rue Saint-Antoine. Place du Marche Saint-Catherine te face din nou să te simţi ca într-un sat, iar Place des Vosges este cea mai veche piaţă din Europa (1612), fiind un exemplu pentru alte oraşe de pe continent care nu aveau încă aşa ceva. La numărul 6 a trait Victor Hugo, iar casa lui a fost transformată în muzeu.

În continuare, traseul ne duce pe Rue de Francs-Bourgeois, unde încă mai sunt cladiri din epoca renascentistă şi unde se află Muzeul de Istorie a Parisului (intrarea liberă). Strada se intersectează după câteva sute de metri cu Rue Vieille du Temple, centrul vieţii de noapte din Marais, iar după alte câteva zeci de metri ajungem pe Rue de Rosiers, artera principala a vechiului cartier evreiesc, cunoscuta şi ca Pletzl. Zona este renumită pentru delicatesele specifice şi se spune că pe Rue de Rosiers s-ar găsi cel mai bun falafel din lume. În plus, la patiseria Sacha Finkelsztajn se găseşte probabil orice prajitură evreiască din estul Europei.

În cursul săptămânii, atmosfera pare de provincie dacă ar fi să o comparăm cu spectacolul de pe Saint Germain sau Champs Elysees. Totuşi, după câteva ore îţi dai seama că mai mare nu înseamnă şi mai bun. Desigur, poţi să mergi la Deux Magots şi să dai 10 euro pe o bere de 0,33 ca să te uiţi după umbrele lui Sartre sau Hemingway, dar o sa descoperi că toată lumea din jurul tău are o cameră foto sau un ghid pe masă şi a venit cu acelaşi scop. Iar dacă vorbim de shopping, Zara şi H&M se găsesc acum în orice mall de cartier din Bucureşti.

Click pe FS pentru fullscreen.

[flagallery gid=3 name=Gallery]

3 Responses to Le Marais – Parisul medieval şi cu aromă de falafel

  1. Prin Marais m-am plimbat si eu, strada mea preferata fiind Rue de Rosiers si in special cladirile din intersectii acoperite cu vita-de-vie. Coincidenta sau nu si eu am fotografiat acea patiserie vopsita in galben :)) am si intrat … Se vand tot felul de salate etccc, au produse evreiesti, de fapt tot cartierul e evreiesc si deasemenea e numit cartierul celor gay. Sunt multi, am vazut baruri si cluburi speciale pt ei, vanzatori in magazine etcc
    Am fost si la Muzeul Carnavelet, e destul de interesant si inca un muzeu cu mobilier antic superb!
    Place des Vosges e un scuar dragut, mai ales vara cand poti sa te intinzi pe iarba sa te odihnesti, eventual un mic picnic :)

  2. Larisa says:

    Uite ca locul asta mi-a scapat! Foarte fain, data viitoare cand ajung la Paris o sa ma plimb si eu un pic pe stradutele astea superbe.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.