Note din paradisul unui iubitor de brânză

DSC03313

Poate am învăţat doar zece cuvinte în franceză de când sunt în Paris, dar cred că erau lucruri mai importante pe care trebuia să le rezolv cât mai repede. De exemplu, am învăţat cum se mănâncă melci şi cum se

Primul moment al secolului 21

DSC04338

Nu sunt un fan al Parisului. Nu mă atrag muzeele care adună tot ce a putut să fure un popor cuceritor, nu îmi plac bulevardele largi şi identice, mâncarea e prea simandicoasă pentru gusturile mele barbare, iar terasele boeme s-au

Acasă la un alchimist din Harry Potter

DSC04222

Nu ştiu ce făceam noi la 1400. Ştiu că în Ţara Românească era domnitor Mircea cel Bătrân, că Târgovişte era capitală şi că eram ocupaţi să ne apărăm sărăcia şi nevoile şi neamul. Din câte îmi aduc aminte de la

Un Munchen neaşteptat

DSC02256

Muchen este un oras pe care nu l-am fi vizitat în următorii 10 ani. Îl credeam prea bătrân, strict şi rigid pentru gusturile noastre care ne îndrumau întotdeauna spre insula libertăţii din Berlin. Nici măcar valurile de bere nu erau

Le Marais – Parisul medieval şi cu aromă de falafel

008

După Île Saint Louis, un alt loc liniştit din centrul turistic şi înghesuit al Parisului este cartierul Marais. Aflat între malul drept al Senei şi Republique, singurul lucru pentru care turiştii ajung aici este muzeul Picasso. Dar cum şi acesta

In centrul Parisului, departe de turişti

DSC03644

Când ajungi în centrul Parisului, pe malul Senei, privirile îţi sunt atrase fără să vrei de Notre Dame. Îi vezi turnurile de departe şi te grăbeşti să ajungi la ea, fără să te mai uiţi în jur. Poate doar la

Tot Germania…

s bahn

Am ajuns in Munchen luna trecuta si mi-am adus aminte de ce imi place atat de mult Germania. Totul e simplu, logic si functioneaza. Si se misca. Nu stiu daca sunt pasionat de trenuri, dar cand sunt acolo nu ma

Afganistanul pe care nu il vedem la stiri

Ma intriga si ma atrage intr-un mod inexplicabil. Simt ca este un loc de la inceputul lumii, cand fiecare om incepea sa isi faca un rost. Si simt ca acel popor vechi si izolat a pastrat in genomul lui cateva

In Burma se intampla ceva

asia burma

Myanmar e una dintre cele mai controversate destinatii si e aproape la fel de cool ca Tibetul cand vine vorba de artistii pasionati de drepturile omului. Totusi, daca zambetul lui Dalai Lama, filmul cu Brad Pitt si fata nordica a

Un rucsac de travel aproape perfect

osprey waypoint 65 men

Am descoperit de curand rucsacurile Osprey Waypoint, care au cam tot ce vreau eu de la un rucsac. In primul rand, nu au bride inutile din cauza carora sa te injure cei de la aeroport si se deschid la fel

India – episodul 35: Sfarsit. In loc de concluzii

Nu exista concluzii. Doar o stare pe care fiecare dintre noi trebuie sa o gaseasca.

India – episodul 34: Aventuri pana in ultima clipa

Autobuzul de la aeroport ne-a lasat pe pamant european la 3 dimineata. Eram din nou in Istanbul si dardaiam de frig exact ca in urma cu doua luni. Daca atunci plecasem doar cu haine de vara la noi, acum nu

India – episodul 33: Delhi – Istanbul via Sharjah si Dubai

dubai

Drumul de la hotel pana la aeroport a fost la fel de lung ca in prima zi. Lipseau, insa, milioanele de masini, camioane, motociclete, scutere si ricse care ne ingrozisera atunci. Lipsea si soferul macelar care ne facuse sa credem

India – episodul 32: Inca doua zile si stingem lumina

gandhi

Dupa vechiul Delhi, mai aveam de vazut si orasul nou. Ne terminam calatoria cu lucrurile frumoase pe care ar fi trebuit sa le vedem de la inceput, cand incercam sa ne obisnuim cu atmosfera. Voiam sa ajungem neaparat la Humayun’s

Afganistanul canta rock

In Afganistan se intampla ceva incredibil zilele acestea. Un festival rock! Primul din ultimii 36 de ani. Cred ca si gandul ca s-a mai organizat asa ceva in Afganistan suna ciudat, dar sa ne amintim ca hippie trail trecea initial

S-a redeschis Muzeul Marinei din Amsterdam. In sfarsit!

Het Scheepvaartmuseum a fost inchis timp de patru ani pentru renovare, dar se lauda acum cu expozitii virtuale, prezentari interactive si simulari de furtuni sau batalii pe mare. Este primul muzeu din capitala olandeza care si-a incheiat procesul de renovare