India – episodul 7: O zi mai buna cu metrou si McDonald’s

Dupa o noapte de cosmar, ma bucuram din nou sa vad lumina pe fereastra. Ma simteam foarte slabit si trebuia neaparat sa mananc ceva. Dar ce? Nu aveam de unde sa stiu ce imi facuse rau. Mainile nespalate ale bucatarului sau doar tonele de ceapa din puiul ala. Sau acidul din mandarine.

Aveam nevoie de o mancare diferita pentru moment. Am plecat repede spre Connaught Place, un fel de Piana Unirii, cu magazine, banci si restaurante. Aici trebuia sa gasim un magazin Vodafone si sa cumparam cartele pentru convorbiri internationale. Ne-a costat 500 de rupii, iar tariful era genial – in jur de 20 de centi pe minut pentru telefoane date in Europa. Am cumparat-o fara probleme, dar nu am putut sa luam si cartela cu numar de India de pe care sa sunam in Europa.

Asta pentru ca de cativa ani strainii nu mai au voie sa cumpere cartele de telefon si au neaparat nevoie de o hartie de la persoana care ii tine in gazda. Desigur, peste tot se poate aranja ceva, dar vestea ajunge dupa cateva zile la operatorii de telefonie mobila si iti blocheaza numarul. Totul s-a schimbat dupa atacurile teroriste din 2008.

In plus, nu este rentabila pentru ca e valabila numai in statul din care o cumperi si vei vorbi in roaming cand pleci spre alt oras. Adica un dublu roaming. O data pentru ca suni spre centrala din statul in care ai cumparat-o si apoi spre tara ta. Ceea ce nu merita deloc, mai ales cand ai internet cafe-uri la tot pasul si gasesti pe oricine, oriunde prin Skype.

Magazinul Vodafone era in statia de metrou de acolo, asa ca am avut ocazia sa ne minunam si de metroul din Delhi. Am fost surprinsi asa cum nu am mai fost de cand am pus prima oara piciorul intr-un S-Bahn din Berlin. Surpriza a fost atat de mare incat l-am si ignorat pe soldatul care statea cu mitraliera in spatele unor saci de nisip. Am fost scanati ca la aeroport si ni s-au verificat bagajele inainte sa intram, tot din cauza teroristilor. Nu pun la indoiala amenintarile, dar ma indoiesc profund de eficienta masurilor de securitate. M-am convins despre ce e vorba cand am ajuns in Mumbai si am vazut cum dorm in post politistii cu bete de bambus, exact in locurile in care un pakistanez mitralia turisti in urma cu mai putin de doi ani.

Piccadelhi

Invartindu-ne prin Connaught Place am gasit si marele M auriu pe fond rosu. Am vazut acolo si patura de mijloc a societatii indiene. Dupa ce ii vazusem pe copiii din Paharganj cum viseaza la o lume fara caste in care succesul inseamna mai mult decat sa conduci o ricsa, stateam acum la masa langa tineri exact ca cei din mall-urile noastre. Liceeni care au chiulit de la o ora, baieti care si-au scos prietena la o inghetata si yuppies care isi cumparau o cafea in drum spre birou.

Cred ca am dat 99 de rupii pe un meniu cu cheesburger, cartofi medii si un pahar de Cola. Nu era scump, dar portiile mi s-au parut foarte mici. In ceea ce priveste gustul, nu era rau, dar ceva era diferit. Desigur, poate era vaca mai sfanta si crescuta fara stres.

Dupa cheesburgeri cu cartofi prajiti si o cola mare moralul meu era pregatit de orice. Iesind de la McDonald’s am vazut foarte aproape si un KFC. Era linistitor. Stiam ca pot sa fac fata si sa ma intorc la mancarea mea traditionala daca aveam sa ma satur de orez si legume. Din fericire, nu a mai fost cazul decat de 2 ori in restul calatoriei, cand am incercat un Mc doar pentru diversitate.

Ne-am intors pe jos pana la hotel si am urcat in oaza de pe acoperis, unde am stat linistiti sa citim din Lonely Planet. Am descoperit totusi ca gresisem datele pe un bilet de tren si trebuia sa ne intoarcem sa il schimbam. Nu a fost o problema pentru ca eram deja obisnuiti cu zona.

Am mai avut, insa, o surpriza care ne-a dat planurile peste cap. Stand de vorba cu cei de la receptia hotelului am aflat ca nu mai puteam merge in Nepal din cauza unor schimbari recente de Constitutie. Tot din cauza amenintarilor teroriste, a fost limitat traficul la granite, asa ca nu te puteai intoarce in tara mai devreme de 2 luni. Nici macar daca aveai viza cu intrari multiple. Toata lumea stia asta, dar nimeni nu avea mai multe detalii pentru ca noua lege se tot schimba de cateva saptamani. Unii ne-au zis ca ne vor lasa sa intram inapoi daca aratam biletul de avion. Am decis totusi sa nu riscam.

Am urcat sa bem o cola si ne gandeam tot mai serios sa ramanem pe o plaja din Goa. Cina am luat-o in camera, la televizor. Chipsuri si banane a fost tot ce am putut sa mananc. Dar era interesant. Mai ales dupa ce am gasit ‘Friends’ si ‘2 and a half men’ pe un canal in engleza.

O zi placuta si relaxata in infernalul Delhi, pe care am terminat-o chiar cu o scurta plimbare nocturna. Atmosfera era ca cea din prima seara. Neoane si reclame luminoase, aer fierbinte si praf care se depune pe gat. Dar ceva mai mult curaj. A doua zi aveam tren spre Amritsar, la granita cu Pakistanul.

Delhi noaptea

One Response to India – episodul 7: O zi mai buna cu metrou si McDonald’s

  1. Oana C says:

    Am mancat la Mac primele 4 zile……….dar apoi eram indragostita de mancarea indiana.

Leave a Reply