India – episodul 4: Istanbul – Delhi via Sharjah

Drumul a fost lung pana in India, iar Delhi nu a fost prima oprire intr-o lume cum nu mai vazusem pana atunci. Trecerea s-a facut treptat, cu un zbor pe deasupra Irakului, Iranului si a Golfului Persic, pana in Emiratele Arabe Unite.

Ruta aleasa nu a fost neaparat mai ieftina, dar cu siguranta mai bogata in experiente decat un zbor direct. Am ales sa mergem cu autocarul pana la Istanbul si de acolo un zbor Air Arabia spre Delhi cu escala in Sharjah. Avionul a fost incredibil de ieftin si doar opririle prin Istanbul, Sharjah si Dubai l-au facut mai scump.

Aventura mea intr-o lume altfel a inceput chiar deasupra desertului, cand un alt pasager  musulman s-a ridicat in picioare si a inceput sa se roage. Sunt tolerant, pasionat de alte culturi, iar prejudecatile imi plac doar cand sunt funny, dar trebuie sa recunosc ca uneori sunt depasit de situatie. Cel putin in primele secunde.

Am ajuns la Sharjah dimineata devreme dupa ce am vazut rasaritul de la 10 mii de metri. Visam sa vad dunele de nisip din filme si am stat ca un copil cu nasul lipit de geam ca sa nu ratez nimic pana la aterizare. Ma mai gandeam si la aeroportul luxos pe care urma sa il vad. Totusi, entuziasmul nu prea mi-a fost rasplatit, dar mi-am dat seama repede ca Dubaiul are vecini mai cumpatati.

Fiind prima iesire din Europa nu mai vazusem atata culoare decat in Amsterdam si unele cartiere ale Parisului. Ne grabeam sa ajungem la ghiseul de transfer cand ne-am dat seama ca eram singurii albi de acolo.

In 50 de metri am vazut tot atatea culturi. In primul rand arabii din Golf, mandri si bogati, imbracati cu Thauwb si cu keffiyeh sau caciulita taqiyah pe cap, toate impecabil de albe. Desigur, toti plecau sau veneau dintr-o calatorie de afaceri. Mai erau si alti musulmani din toate natiunile, de la nord-africani la cei din Asia Centrala si ajungand pana la Asia de Sud-Est.

Apoi sutele de indieni care isi asteptau zborurile de legatura – mai mult familii decat afaceristi si cativa tineri care studiaza sau lucreaza in vest si faceau o vizita acasa. Mi-a atras atentia o familie cu doi baieti de vreo 20 de ani care mancau gem pe paine. Am observat de atunci cum mancau fara sa foloseasca in niciun fel mana stanga.

Am mai vazut si o familie de nepalezi incaltati cu botosei. Au fost preferatii mei din tot aeroportul. Nu stiu daca aveau vreun motiv sa fie fericiti, dar le zambea toata fata. Si stateau inghesuiti ca si cum ar fi trebuit sa se apere de cineva. Vreo 3 pe scaune si inca 3 pe jos, in fata lor, asezati pe bagajele de mana.

Mai interesanti au fost africanii, pe care nu am apucat sa ii analizez prea bine pentru ca au disparut repede. Presupun ca asteptau toti acelasi avion si s-au dus la poarta lor. Am avut, totusi, timp sa le admir hainele lejere si practice si fizicul impresionant pe care l-am mai vazut doar prin concursurile de atletism.

De asemenea, toate angajatele aeroportului erau indoneziene sau filipineze, iar toti baietii care spalau pe jos proveneau, probabil, din Bangladesh.

Dupa cateva ore de asteptare am inceput sa am primele tendinte de adaptare la mediu. In timp ce eu ma chinuiam sa rezist pe scaun, am observat ca foarte multi sunt intinsi pe jos si am inceput sa ii si inteleg. Pe mine ma durea fundul si ma plictiseam atat de rau incat ma gandeam sa vad si a cincea oara ce au prin duty-free, iar ei dormeau relaxati si fara sa isi faca vreo grija. Am decis sa raman pe scaun, dar cu promisiunea ca la intoarcere urma sa fac si eu acelasi lucru.

Apoi a venit timpul sa ne imbarcam pentru zborul spre Delhi. Dupa ce facusem cunostinta, in aeroport, cu oamenii printre care urma sa imi petrec urmatoarele doua luni si stilul lor de a privi viata, era in sfarsit momentul sa ajung si eu acolo unde am visat. Dar nu inainte de un prim soc.

Cand am urcat in avion la Istanbul erau in jur de 2 grade Celsius. La sosirea in Sharjah am intrat direct in terminal si nu am stiut ce e afara. Dar acum, in cei cativa metri de la autobuz pana la avion, chiar am simtit cum se evapora apa din mine si cum mi se increteste pielea de pe gat. M-am uitat in jurul meu si am vazut ca eram exact in dreptul motorului pornit. M-am gandit ca asta e cauza. Dar pe masura ce urcam scarile, mi-am dat seama ca nu motorul era de vina, ci aia era atmosfera.

Am experimentat mai multe tipuri de caldura, dar aia nu era caldura. Era, pur si simplu, foc. Asa cum unii reporteri plini de inspiratie sparg un ou pe asfalt in august, acolo cred ca puteai sa lasi o halca de carne atarnata in aer. Sau intr-o tava cu un deget de vin si niste ierburi.

M-am bucurat cand am intrat in avion. Era plin, asa ca am inaintat ca un pinguin pana la obisnuitele noastre locuri, mi-am prins centura, am ascultat rugaciunea in araba spusa de o insotitoare de zbor si ne-am dus. O decolare din scurt, ca pe Baneasa, si eram din nou deasupra Golfului Persic. Dupa 20-30 de minute zburam pe deasupra Iranului si ma uitam cu jind spre locurile prin care trecea traseul meu initial spre India. Piatra, stanci si munti. Dar Delhi era aproape. Iar introducerea in aventura se termina si incepe actul 2.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.