India – episodul 17: Mumbai – 21 de milioane de oameni si primul gandac

Trenul gonea prin suburbiile si celebrele mahalale de la marginea Mumbaiului cand ne-am trezit noi. Dupa ceas, mai aveam de mers vreo 2 ore pana la gara in care trebuia sa coboram, dar intrasem deja in „zona metropolitana” si vedeam cum sunt inghesuiti 21 de milioane de oameni.

Cocioabele improvizate din pungi, lemne si orice alt material util gasit la gunoi ajungeau uneori pana la marginea caii ferate, iar aceasta le servea tuturor drept toaleta. Ramasesem aproape singuri in vagon si priveam stupefiati pe geam. Mai vazusem ceva asemanator la iesirea din Delhi, dar nu se intindea pe 30 de kilometri. Mii de kilometri patrati de mizerie, saracie si speranta.

Copii murdari alergau pe langa tren dupa ce ne vedeau camera scoasa printre gratii si ne faceau cu mana tipand. Am ratat, insa, cateva fotografii si filmulete memorabile pentru ca eram prea emotionat sa vad o pata uriasa de pe obiectiv. Cand mi-am dat seama si l-am curatat ne aflam deja intr-o mahala decenta, aproape de orasul propriu-zis.

Ne stransesem bagajele si ramasesem inmarmuriti langa fereastra. Oare ce ne astepta dincolo de gara. Admiram totusi vegetatia tropicala care isi facea loc printre dughenele mizere si ma gandeam ca mai aveam de suportat 3 zile si apoi ajungeam sa stau la plaja printre palmieri.

In gara ne-am luat sucuri reci la care visam de vreo 12 ore si ne-am gandit repede ce sa facem. Acolo nu aveam nicio scapare si stiam siguri ca o sa fim furati de un taximetrist. In Loney Planet scria ca un drum de la aeroport pana in Colaba ar trebui sa coste vreo 450 de rupii, iar distanta parea sa fie la fel de mare pe harta. Stateam la coada sa cumparam ceva de mancare cand un pusti a venit la noi si ne-a intrebat daca vrem un taxi. Nu aveam scapare, stiam asta foarte bine. Am iesit cu el si ne-a aratat cu degetul un nene musulman. L-am intrebat cat ne ia pana in Colaba si a spus 600 de rupii. Nu era atat de mult pe cat ma asteptam, dar am negociat pana la 500. Si am pornit cu sucurile noastre reci pe bancheta din spate a unui Ambassador clasic asa cum vazusem pana atunci doar in poze.

Drumul pana in sudul peninsulei a durat 2 ore din cauza traficului. Am vazut mahalale, zgarie-nori construiti la marginea mahalalelor, mall-uri, oameni cu limuzine si oameni care nu au nici macar o bucata de plastic sub care sa doarma intr-o mahala. Pentru o secunda am vazut si marea, dar a fost suficient sa ma racoresc putin in masina neagra care zacea in trafic sub soarele tropical.

Harta printata de pe Google a fost din pacate gresita si doar l-a incurcat pe sofer cand am ajuns in sud. Desi harta arata ca hotelul Oasis era destul de jos in Colaba, el era de fapt la doi pasi de Victoria Terminus, pe o strada cu foarte multi pomi si pisici. Racoare si liniste. Ce altceva sa mai vrei de la India? I-am platit omului cele 600 de rupii pe care mi le-a cerut initial simtindu-ma vinovat ca ne-am invartit aiurea o jumatate de ora din cauza hartii mele.

Dar daca reusisem sa ajungem acolo nu inseamna ca eram linistiti. Mai aveam destule emotii pana aveam sa ajungem in camera de hotel. Nu citisem niciun lucru bun despre hotelurile din Mumbai. De fapt, pot fi descrise in doar doua cuvinte: scumpe si murdare. Daca in restul Indiei am platit intre 400 si 500 de rupii pentru o camera dubla cu baie proprie, aici ne-a costat 1800 pe noapte. Si era unul dintre cele mai ieftine pe care le gasisem si cu mai putine review-uri proaste decat altele.

Un portar imbracat in uniforma ne-a deschis usa zambind larg si am intrat intr-un hol mai mic decat o bucatarie de garsoniera in Dristor. La receptie erau musulmani, lucru pe care l-am luat ca un semn bun pentru ca le-am admirat de la inceput curatenia. Camera a fost, ca intotdeauna, mai curata decat ne asteptam. Mica si inghesuita, dar confortabila, cu ventilator si aer conditionat care ne-a facut imediat pielea de gaina si un televizor cu posturile noastre preferate indiene.

La geam aveam gratii chiar daca ne aflam la etajul 3 sau 4. M-am gandit initial ca ne protejeaza de maimute, dar dupa ce m-am uitat mai bine pe langa hotel mi-am dat seama ca ne-am putea trezi cu orice la geam. Chiar si la etajul 4.

Totusi, inainte sa ne trezim cu cineva zambind la geam, ne-am crizat la vederea unui gandac. Era primul gandac pe care il vedeam intr-o camera de hotel, dar a fost suficient pentru a crea panica in cotet. Am scos sprayul cumparat in Jodhpur si l-am golit pe sub paturi, in spatele dulapului, in colturile camerei si sub usa. Si am fugit pe afara.

Incercam sa mergem doar pe la umbra sa ne ferim de soare, dar nu ne ajuta deloc. Clima era mult diferita fata de uscaciunea nordului si in special cea din Rajasthan. Poate era la fel de cald – in jur de 40 – dar umiditatea era mult mai greu de suportat. Am vazut mai tarziu ca ajungea la 80%. Transpiram intr-una, hainele erau ude si nu se uscau. La asta se adauga poluarea obisnuita a unui oras cu 14 milioane de oameni. A fost un cosmar.

Am ajuns la Gateway of India, un fel de Arcul de Triumf in stil musulman si hindus construit in onoarea regelui George al V-lea, tatal celui din The King’s Speech. Este locul in care intalnesti orice turist strain si jumatate din locuitorii orasului care vin seara sa mai faca poze cu telefonul. E plin de fotografi care fac poze indragostitilor si care ma rugau sa ii las sa imi faca o poza. Pe gratis. Incepea din nou distractia cu maimuta alba. In rest, toata lumea incearca sa vanda ceva, birjarii iti promit o plimbare de neuitat cu trasura invelita in poleiala, ciorile se bat cu pescarusii si cu ulii, iar un pusti de vreo 20 de ani, cu cateva dreaduri amarate si un punct rosu in frunte, se invarte haotic printre oameni. Era din Germania si era prima lui zi in India. Nu stia ce sa faca sa ajunga in Goa cat mai repede si nu mai gasea nici bilete de tren. Ne-a pus cateva intrebari despre experienta noastra, dar cred ca a plecat mai panicat si mai confuz decat era. Sper ca s-a maturizat suficient de repede pentru a gasi un bilet de tren si a ajuns cu bine in Goa.

Tot acolo se afla si hotelul Taj Mahal Palace and Tower, una dintre tintele teroristilor din noiembrie 2008. Am fost curios sa vad ce s-a schimbat de atunci. Daca atacurile au schimbat intreaga Indie si acum te lovesti oriunde de politisti care dorm sprijiniti in batul de bambus, la Taj e ceva mai serios pentru ca si portofelele clientilor sunt mai serioase. Atat de serioase incat merita un buncar, tot felul de chestii blindate si raze X la intrare. La Oberoi, celalalt hotel de lux atacat, nu stiu ce s-a facut de atunci, dar stiu ca drama s-ar putea repeta oricand la gara si in alte locuri cu oameni obisnuiti.

Chiar daca are problemele lui grave, Mumbaiul arata ca o metropola occidentala si am avut curaj sa ne plimbam cat mai mult, chiar si dupa lasarea intunericului. Am bantuit pe strazi pe care nu le gaseam pe harta si am stat sa respiram in parcuri in care ne simteam ca in serele tropicale de la Gradina Botanica.

De mancare nu am putut sa ne bucuram pentru ca nu stiam unde sa incercam ceva. Din ghidul LP nu intelegeam nimic de data asta si am revenit fara sa vrem la dieta din primele zile: biscuiti, chipsuri, ciocolata si banane. Si zeci de litri de apa si sucuri.

Atmosfera orasului era mai placuta seara si strazile pline de localnici, dar noi ne intorceam la hotel deshidratati si epuizati. Ne intrebam ce macel o sa gasim in camera si cate creaturi cu picioarele in sus o sa maturam inainte sa ne culcam. Dar surpriza. Nu era nicio urma de gandac. Doar amaratul de mai devreme zacea strivit in mijlocul camerei, ca avertisment pentru altii. In rest liniste. „Bai, cred ca l-am luat noi de jos, pe rucsac”. „Sau din portbagajul taxiului”.

Dupa dusurile la care ne-am gandit toata ziua ne-am asezat in pat si ne-am uitat la sitcomuri pana am adormit. Aerul conditionat isi facea treaba si am simtit nevoia sa ma si invelesc. Liniste si racoare. Atat de greu de gasit in India.

4 Responses to India – episodul 17: Mumbai – 21 de milioane de oameni si primul gandac

  1. Cristian says:

    Si Goa ?Unde este continuara ?

    • alex says:

      Of, o sa vina. Sper sa am o saptamana mai buna pentru scris. Si eu astept cu nerabdare sa ajung la partile mai palpitante din calatorie. Cum ar fi noaptea petrecuta intr-un spital indian sau socul din Varanasi. In curand…. Multumesc pentru interes.

  2. Florin PWR says:

    Am citit postarile despre Mumbai.Ai povestit foarte frumos.Vroiam sa te intreb daca exista si locuri curate,fara munti de gunoaie si alte cele?!As fi vrut sa urmez un master acolo,insa nu stiu exact daca se poate trai decent in orasul acela(fara mizerie etc) si alta chestie,cum suntem noi priviti ca si europeni?

    • alex says:

      Mumbai e o metropola cu vreo 20 de milioane de locuitori. Sunt toate categoriile de oameni, la fel ca in orice oras mare european. Turistii vad mai intai mizeria si saracia pentru ca asta e la indemana tuturor. Putini isi permit sa cunoasca lumea aia cu camasi de aur si propriul zgarie nor, iar despre clasa de mijloc nu o sa spuna nimeni ceva pentru ca nimeni nu e curios sa afle despre un programator dintr-o suburbie plictisitoare cu mall-uri si parcuri. Sunt ca noi si probabil sunt cateva milioane. Stau in blocuri moderne, au joburi in multinationale, seara ies undeva cu prietenii, in weekend merg in excursii, in concediu merg in Thailanda. Zona veche din centru e la fel ca in orice capitala europeana. Nu e cu nimic diferita de Napoli, de exemplu. In rest, munti de gunoaie langa bloc poti sa gasesti si in Bucuresti. Du-te linistit daca asta e cu adevarat ceea ce vrei.

Leave a Reply