India – episodul 32: Inca doua zile si stingem lumina

Dupa vechiul Delhi, mai aveam de vazut si orasul nou. Ne terminam calatoria cu lucrurile frumoase pe care ar fi trebuit sa le vedem de la inceput, cand incercam sa ne obisnuim cu atmosfera. Voiam sa ajungem neaparat la Humayun’s Tomb si la casa in care si-a trait ultimele luni Mahatma Gandhi. Locuri linistite cum nu prea vazusem in ultimele doua luni.

Numaram orele si nu ne venea sa credem ca se termina. Trecuse o vesnicie de cand eram acolo, dar nu reusisem sa scriu nici macar un rand. Nici nu stiam ce. Eram mai tulburat decat la sosirea pe aeroportul din Delhi pentru ca nu stiam cum sa pun cap la cap tot ce vazusem. Fiecare clipa din ultimele doua luni imi ramasese intiparita in minte, alaturi de o imagine, un miros sau un sunet. Ce era de inteles? Invatasem ceva? Nici asta nu stiam.

Deocamdata aveam de gasit o ricsa si sa negociem la sange pentru un drum pana in partea cealalta a orasului. Schimbasem ultimii dolari si mai aveam de luat niste cadouri, asa ca o plimbare cu ricsa era o gaura serioasa in buget. Ma asteptam sa ne ceara chiar si 500 de rupii din Paharganj pana la Humayun’s Tomb. Totusi, am scapat usor, soferul cerand doar 120 de rupii. Nici nu am mai negociat de fericit ce eram. Sa-i dea Ganesh multi albi in sezonul asta.

Am traversat capitala indiana si am ajuns intr-o zona care semana mult cu bulevardele Kiseleff sau Aviatorilor de la noi. Erau momente cand doar ricsa ma ajuta sa nu imi imaginez ca sunt pe Unter den Linden, in Berlin. Nu semana cu nimic din ce vazusem pana atunci in India. Poate era zona buna a orasului sau poate stateam noi fix in Ferentari. O sa aflu alta data.

Mormantul imparatului Humayun este aproape la fel de impresionant ca Taj Mahalul. I-a lipsit povestea de dragoste. Sau un PR mai bun. Are aceeasi arhitectura specifica mogulilor, dar marmura este rosie. Parcul este mult mai mare si mai verde decat cel de la Taj Mahal, iar numarul mic de vizitatori este o binecuvantare pentru calatorii obositi. Il recomand intotdeauna in locul lui Red Fort.

Ajunsem aici cu doar 120 de rupii, dar de plecat nu mai era la fel de usor. Cei trei soferi de ricsa care asteptau la poarta tineau preturile sus, iar negocierea mai avea putin si devenea violenta. Preturile erau cu adevarat nesimtite – cateva sute de rupii pentru un drum de trei ori mai scurt decat cel facut mai devreme. Nici faptul ca urma sa vizitez casa lui Gandhi nu m-a ajutat sa imi pastrez cumpatul cand am auzit pretul.

In cele din urma ne-am inteles pentru o suma mai decenta dupa ce am acceptat sa fim dusi la un magazin de unde soferul isi lua un comision. Stiam povestea foarte bine si o mai facusem de cateva ori. Intram in magazin, ne invartim zece minute, suntem interesati de ceva, suntem nemultumiti de pret si plecam inapoi la soferul care a primit un plin de benzina. Capitalism de cumetrie.

Am ajuns astfel la Gandhi Smriti, casa in care a trait acesta in ultimele luni de viata si unde a fost asasinat pe 30 ianuarie 1948. Este unul dintre cele mai calme locuri pe care le-am vizitat vreodata, dar poate doar eram impresionat de mesajele scrise pe acolo. Nici aici nu am vazut turisti straini, ci doar pelerini hindusi care atingeau urmele pasilor si apoi se rugau in locul in care a murit. Nu prea intelegeam gestul si nici nu vad de ce un astfel de loc ar trebui sa fie un altar, dar locul trebuie vizitat pentru a vedea cum traia Gandhi. Chiar daca se afla intr-o vila uriasa, pusa la dispozitie de familia Birla, el statea intr-o camera simpla, asa cum traiau probabil toti indienii de rand din vremea sa. Intr-o vitrina au ramas bunurile sale lumesti, printre care si celebrii ochelari rotunzi.

Ne pusesem destule intrebari despre noi in ultimele saptamani, dar toate imaginile din muzeu si mesajele lui Gandhi, care erau peste tot, au lovit cat au putut de bine in ultimele noastre convingeri occidentale. Aflati acolo, in fata maretiei acelor idei, ne-am trezit gandindu-ne foarte serios cum avea sa arate viata noastra dincolo de India. Se schimbase totul. Nu stiu daca Magda stia ce sa faca dupa intoarcerea in lumea noastra, dar stiu ca, pentru prima oara in doua luni, era linistita si impacata cu tot ce ne inconjura.

Toti soferii de ricsa insistau sa ne duca de acolo la Lotus Temple pentru ca stiau cat de suckeri sunt albii cand vine vorba de chestii pacifiste si spirituale. Dar vazusem deja in Amritsar un templu in care se rugau toate religiile si ni se parea mai autentic decat lotusul. Am plecat in directia opusa si am ajuns la India Gate, monumentul national ridicat in memoria soldatilor indieni care au murit pentru tara in timpul rajului britanic. Am adaugat astfel si Delhi pe lista capitalelor care au un Arc de Triumf.

Goniti de vant si de praful de la India Gate am sarit intr-o alta ricsa si am urcat dealul Raisina spre Rashtrapathi Bhavan, resedinta presedintelui indian, cea mai mare resedinta din lume a unui sef de stat. Pe langa ea am admirat si alte cladiri guvernamentale, Parlamentul si parcari pline cu masini Ambasador.

Era aproape jumatatea lunii mai si nu mai vedeam niciun strain pe strazile din Delhi. Aveam senzatia ca suntem singuri in tot orasul. Aerul plin de praf rosu fierbea in plamanii nostri. Nici clima nu se mai suporta si parea gata sa explodeze. Nu mai gandeam decat lucruri simple si ne miscam in reluare spre o statie de metrou. Am mers pana la Rajiv Chowk, in Connaught Place, unde am luat cu intarziere si masa de pranz. Nu mai stiam nici ce sa mancam, asa ca am apelat din nou la fast food.

Din Connaught Place am mers spre Paharganj pe drumul facut in a doua zi, cand cautam o cartela de telefon. Nu ne mai impresiona nimic si treceam indiferenti chiar si pe langa zidul folosit pe post de toaleta. Am trecut la fel si pe langa bazar, fara sa auzim strigatele vanzatorilor care nu mai sperau sa vada niste albi in sezonul ala. Ne-am tarat pana la hotel, direct la dus si apoi in pat. Abia mai aveam putere sa ridicam sticla cu apa.

Seara ne-am multumit doar cu limonada si cativa biscuiti pentru ca nu mai aveam nici pofta de mancare. Mi-am luat totusi o ultima bere Kingfisher de la magazinul de bauturi de la colt si am baut-o in timp ce ma uitam la sitcomuri.

Si a venit si ultima zi. Am dormit cat am putut de mult pentru ca aveam avion abia la 4 dimineata si urma sa petrecem o noapte pe scaunele din aeroport. Cei de la receptie ne-au spus ca putem sa ne lasam lucrurile in camera pana plecam, chiar daca nu platisem inca o zi. Oricum aveau hotelul gol.

Am plecat prin bazar sa cumparam ultimele cadouri si sa cheltuim ultimele rupii. Am negociat cu pasiune pentru ultima data si am plecat spre hotel cu gandul ca in acel moment, dupa doua luni petrecute in India, eram in sfarsit pregatiti sa o vedem si sa ne bucuram de ea. Dar pentru noi era ultima zi.

Seara am urcat pe terasa pentru o ultima cina indiana si o ultima sweet lime soda. Am luat si niste cartofi prajiti la thali si biryani doar ca sa ne reobisnuim cu gustul mancarii de acasa. Si am asteptat momentul, incercand sa memoram lumina, aerul, mirosul, oamenii, sunetele, linistea de pe terasa…

O masina la Amax Inn pentru aeroport, va rog! Ne-am lasat adidasii rupti si prafuiti in urma si am plecat.

Ultimul alb stinge lumina!

6 Responses to India – episodul 32: Inca doua zile si stingem lumina

  1. Lacrima says:

    “M-am plimbat” alaturi de voi(citind cu viu interes fiecare episod)prin India … a fost o experienta:unica(pot spune)!!!
    Multumesc!

  2. Lacrima says:

    :)
    Astept cu interes si ultimele 2 episoade … sincer imi v-a parea foarte rau ca se incheia(ca si cum mi se termina vacanta si ca de fiecare data pling ca trebuie sa ma intorc);sper ca intr-o buna zi sa-mi pot realiza si eu visul … de a vizita India!
    Toate cele bune!

  3. Oana C says:

    Cat a fost hotelul acesta in Paharganj? In februarie trec iar pe acolo! Imi place terasa! Eu am dat 40 Rs din Paharganj pana la Humayan’s, dar probabil voia si ala sa agate ceva si a coborat pretul. Oricum, apoi, de la H, m-am mai plimbat 7 ore cu aeeasi autoricsa si opririle necesare pt 240Rs! Negociere la sange!
    Asa e, toate ghidurile recomanda Humayan’s tomb inainte de a vizita Taj-ul. E un loc linistit, la fel ca si Lodi Garden. Esti ca acasa in Delhi dupa toata calatoria prin tara asta, asa-i?

    • alex says:

      Camera dubla a costat atunci vreo 400 de rupii. Cea cu aer conditionat avea vreo 200 in plus. Nu stiu daca e la fel. Am vazut pe site niste schimbari. Poate s-au modernizat.

  4. Oana C says:

    ca sa se inteleaga, am ajuns la Humayan’s tomb, tot la final..:)) dar a fost ok! am putut aprecia la fel de bine.

Leave a Reply