Category Archives: Paris 2012

Parisul într-o toamnă târzie

Anul trecut, la ora asta, făceam poze alb-negru pe Sena și realizam că mă îndrăgosteam de orașul pe care îl înjurasem în fiecare zi timp de șase luni. I-a fost greu să mă convingă, dar a avut grijă ca nimeni

Gay Pride Paris – Liberte, Egalite, Progres

Pe vremea când abia începeau românii să se plimbe prin Europa, toată lumea se întorcea acasă cu încă o geantă plină cu ciocolată, cârnaţi, suc, gumă de mestecat, bomboane, carioci, şampon şi săpunuri. Noi am primit chiar şi margarină Linco

O zi în lumea lui van Gogh

M-am uitat din nou prin toate ghidurile turistice să văd dacă mi-a scăpat ceva. Nu mi-a scăpat. Chiar nu scrie nicăieri că la o jumătate de oră de Paris este satul în care van Gogh a pictat ultimele 70 sau

O lume paralelă la marginea Cartierului Latin

Cei ce mă cunosc bine ştiu că încep să mă gândesc la destinaţii noi înainte să plec din cele în care mă aflu deja. Chiar dacă acum, în Paris, mi-am găsit pentru prima oară un loc preferat în care îmi

La noi la ţară, în arondismentul 13

În arondismentele de la marginea Parisului nu sunt multe de văzut. Turiştii ajung aici pentru că hotelurile sunt mai ieftine, dar fug cât pot de repede spre aglomeraţia din centru. Iar în urma lor rămâne un Paris autentic despre care

Note din paradisul unui iubitor de brânză

Poate am învăţat doar zece cuvinte în franceză de când sunt în Paris, dar cred că erau lucruri mai importante pe care trebuia să le rezolv cât mai repede. De exemplu, am învăţat cum se mănâncă melci şi cum se

Primul moment al secolului 21

Nu sunt un fan al Parisului. Nu mă atrag muzeele care adună tot ce a putut să fure un popor cuceritor, nu îmi plac bulevardele largi şi identice, mâncarea e prea simandicoasă pentru gusturile mele barbare, iar terasele boeme s-au

Acasă la un alchimist din Harry Potter

Nu ştiu ce făceam noi la 1400. Ştiu că în Ţara Românească era domnitor Mircea cel Bătrân, că Târgovişte era capitală şi că eram ocupaţi să ne apărăm sărăcia şi nevoile şi neamul. Din câte îmi aduc aminte de la

Le Marais – Parisul medieval şi cu aromă de falafel

După Île Saint Louis, un alt loc liniştit din centrul turistic şi înghesuit al Parisului este cartierul Marais. Aflat între malul drept al Senei şi Republique, singurul lucru pentru care turiştii ajung aici este muzeul Picasso. Dar cum şi acesta

In centrul Parisului, departe de turişti

Când ajungi în centrul Parisului, pe malul Senei, privirile îţi sunt atrase fără să vrei de Notre Dame. Îi vezi turnurile de departe şi te grăbeşti să ajungi la ea, fără să te mai uiţi în jur. Poate doar la