India – episodul 15: La tara in Rajasthan: antilope, opiu si plata cu card
Cu o zi inainte sa plecam din batranul Jodhpur spre Mumbai am avut posibilitatea sa vedem cum au trait oamenii sute sau mii de ani inainte sa descoperim televizorul, frigiderul sau aragazul.
La marginea desertului Thar chiar ai impresia ca nici timpul nu mai vrea sa se miste pentru ca ii este prea cald. Gandurile se dilata si uiti usor de unde vii, cu ce te ocupi si ce iti place sa faci intr-o seara de sambata. Te minunezi de satele rupte de orice are legatura cu ideea noastra de evolutie si civilizatie si apoi afli ca au POS si poti sa cumperi cateva tesaturi cu cardul. Da, India e mereu surprinzatoare.
La Durag Niwas am cerut sa facem un tur cultural de jumatate de zi prin satele Bishnoi de la marginea desertului Thar. Mi-ar fi placut sa merg pentru 2-3 zile si sa dorm in desert, dar nu aveam nici bani si nici nu eram cu un grup mai mare. Am platit 600 de rupii (azi costa 800) pentru o plimbare de cateva ore cu un jeep, o masa printre localnici si niste opiu pe care l-am refuzat politicos pentru ca nu ma simteam foarte confortabil prin partile alea.
Jeepul ne-a asteptat in fata pensiunii la scurt timp dupa rasarit. Am vazut atunci un Rajasthan si mai calm decat cel pe care il admirasem in ultima saptamana. Prima oprire a fost la Khejarli, unde 363 de oameni au murit in 1730 pentru a-si apara copacii, asa cum le spune religia. Gradina racoroasa in care acum se plimba pauni liberi pare o atractie mult mai importanta decat monumentul ridicat in memoria lor.
Pe masura ce ne indepartam de Jodhpur, vedeam tot mai putini copaci si verde. Totul era inlocuit incet incet de tufisuri uscate prin care se ascundeau caprioare si alte antilope. Ghidul ne-a spus ca in zona aia a plouat doar 2 minute in tot sezonul ploios. Jeepul gonea pe soseaua fierbinte si vedeam din mers femei care carau apa sau care doar se duceau intr-un alt sat. Toate erau imbracate in rosu, semn ca sunt casatorite, iar unele erau chiar desculte. Am trecut chiar si pe langa un grup de maici care merg pe jos prin toata India, din templu in templu. Erau imbracate in alb si le-am facut poze in primul rand sa ne convingem ca sunt reale. Eu citisem povesti indiene cu fantomele femeilor lovite de masini cand mergeau pe marginea drumului.
Dupa alte cateva opriri in locuri bune de vazut antilope si un atelier de olarit cum am vazut si pe la Horezu, ghidul ne-a dus la unchiul sau. Traieste destul de izolat in mijlocul pustiului si are probleme de sanatate grave din cate am inteles, asta fiind si motivul pentru care bea cate un shot de opiu dizolvat. Ne-a aratat si noua cum il pregateste in cadrul unei ceremonii in care a bagat si un „doamne miluieste” de dragul turistilor. A pregatit mai multe portii, dar l-am refuzat politicos pentru ca sincer nu stiam ce s-ar fi intamplat cu noi pe acolo. Nu s-a suparat si le-a baut el pe toate, spunandu-ne ca opiul este foarte important in cultura locala. Un fel de tuica de pruna.
In timp ce mosul se juca cu mine si imi punea pe cap un turban de hipster local, Magda statea de vorba cu femeile din casa lui. Mi-a zis mai tarziu ca au intrebat-o ce boala are pentru ca avea unghiile rosii la maini si la picioare. Putin cam exagerata reactia unor femei machiate si cu cateva kilograme de bijuterii pe ele. In fine…
Dupa ce i-am dat unchiului un bacsis pentru ca a fost bun si s-a drogat in fata noastra, ghidul ne-a dus la el acasa. I-am cunoscut familia (am incercat sa retin care copii sunt ai lui si care ii sunt frati) si ne-a aratat cum face covoare impreuna cu mama lui. Pana la urma a scos vreo 5 gata facute si le-a intins prin curte pentru a ne convinge sa cumparam.
Sa refuzi si sa explici ca nu poti sa cumperi e mai greu decat sa negociezi si sa obtii un pret bun. Dar dincolo de bani, cum sa caram dupa noi un covor cand abia mai aveam loc in rucsac pentru periuta de dinti? Desigur, ghidul avea o solutie pentru orice spuneam. Nu putem sa caram un covor? L-a impachetat in fata noastra si l-a facut exact cat ghidul Lonely Planet din mana mea. Da, dar nu mai avem loc pentru el. Se rezolva, il trimitem prin UPS si il gasiti acasa cand va intoarceti. Da, asa e, dar am plecat sa vedem satele Bishnoi si chiar nu am luat atatia bani la noi (preturile erau accesibile; doar covoarele mari ajungeau la 100 de dolari din cate imi aduc aminte). La ultimul raspuns pe care ni l-a dat nu am mai avut nicio replica. „Daca aveti cardul la voi, noi avem POS aici”. Nu stiu ce POS aveau ca stalpi de electricitate nu prea vazusem. Dar nici nu am vrut sa aflu si l-am refuzat mai putin politicos. Incepuse sa ne irite ca nu facea diferenta intre un backpacker cu camasa rupta si o turista din UK care si-a umplut mainile cu argint de Rajasthan.
Ne-a invitat totusi la masa alaturi de familia lui. Ne-a aratat bucataria in care gatea sotia lui si era atat de primitiva incat nu puteam sa ma gandesc decat unde isi tine POS-ul. Am asistat, insa, la o scena care m-a readus cu picioarele pe pamant in realitatea pe care o vazusem pana atunci.
Cand am intrat in bucutarie, sotia ghidului ne-a zambit si a vorbit cu noi. Adica si cu mine. Dar dupa vreo 2 minute a intrebat-o pe Magda daca suntem casatoriti si apoi si-a acoperit fata cu voalul. Asta inseamna ca toata treaba cu fata acoperita este facuta in semn de respect pentru femeile casatorite. Daca as fi fost singur, puteam sa stau de vorba cu ea fara probleme. Foarte interesant.
Atmosfera a devenit cam stenjenitoare in casa ghidului, mai ales dupa ce mama lui a tras-o pe Magda intr-o camera, a dezbracat-o si a imbracat-o in hainele traditionale ale femeilor de acolo. A fost un moment simpatic, dar nu m-am putut abtine si m-am gandit cat o sa ne ceara pentru treaba asta. De fapt, doamna era draguta si nu a incercat sa ne vanda nimic. Punctul rosu din frunte a ramas de atunci lipit pe camera foto.
Dupa ce ne-am asezat la masa am vazut alte diferente culturale (POS-ul si UPS sunt puncte comune). Barbatii mananca primii, iar femeile doar ce mai gasesc la urma. Eu am fost scutit de un asemenea privilegiu si am mancat impreuna cu „femeia mea”. As vrea totusi sa ii vad pe albii care se indragostesc de cultura indiana cum pun in practica si acest obicei. Asta daca tot incep sa manance cu mana dreapta si sa spuna doar Namaste in loc de Hello.
Nu stiu daca femeia a mai apucat sa manance ceva, dar stim sigur ca a fost incantata peste masura pentru ca sotul ei a lins farfuria si apoi a ragait – inca un semn de apreciere si multumire pe care noi nu il apreciem la adevarata valoare.
Nu am mai stat sa vedem daca mananca si biata femeie si am plecat inapoi spre Jodhpur. Mai aveam o seara sa ne bucuram de linistea si cateii de la Durag Niwas si sa ne amuzam in parcul in care ies indienii sa faca jogging seara. Maine plecam spre Mumbai, acest Manhattan sau City of London al mahalalelor.
Organizezi si excursii in India..sunt foarte interesata.
As organiza cu cea mai mare placere, dar calatoriile sunt doar o pasiune pentru moment. Sper sa fie vorba si de o profesie candva. Deocamdata pot sa ofer “consultanta”. Spune-mi la ce te-ai gandit. Ce ai vrea? Ai mailul meu la contact. Sus, in dreapta.